O reclamă ING cel puțin ciudată :)

Interpretez eu foarte tâmpit? Îmi lipsesc piese din poveste? N-am văzut bine?! Pot să jur că am dat peste un banner într-o reclamă pe YouTube cu mesajul ”Joacă-te cu Macarenu’ până-i zboară fulgii”… Oare au ajuns la concluzia că-s cam sinistroșele personajele din ultimele campanii și-au vrut să ne mai distragă atenția de la ele cu mesaje ”wow!”? 😀

[UPDATE1] Am reușit să regăsesc reclama, așa că, na, în toată splendoarea ei :):

Macarenu

[UPDATE2] Macarenu’ tot insistă să apară în viața mea internautică, așa că n-am mai rezistat și l-am plesnit cu-n click. Și ce am găsit dincolo de click n-a fost chiar atât de rău. Site-ul se numește al9leacer.ro și te invită la joacă. Și nu orice fel de joacă, ci un joc pentru un vis de-al tău. E simpatic și prietenos, deși primul meu gând a fost că poate nu prea mulți adulți vor sta să se joace cu personajele lor ciudățele. Însă mi-am amintit imediat că sunt atâția care freacă duda la serviciu cu joculețe mai tâmpite pe Facebook, așa că cine știe? 🙂