Reclama Poiana – Descoperă micile plăceri

Observ că e foarte căutată reclama asta nouă pentru ciocolata Poiana, așa că poate-și merită locul aici. Spotul chiar nu m-a dat pe spate și probabil că uitam cu desăvârșire să scriu despre el dacă nu observam că-i atât de popular, dar pot să admit că ideea campaniei e bunicică. Chiar sunt un mare fan al lucrurilor mici care, de fapt, sunt mult mai mari și importante. Mă rog, nu-i neapărat cel mai original demers și pot să vă dau un exemplu destul de recent chiar din lumea ciocolatei (cu Milka) – chit că nu-i fix aceeași poveste, mie mi se pare periculos de aproape de ceva ce, până la urmă, a făcut concurența 🙂

Oricum, e genul de campanie cu care mulți consumatori par să rezoneze și în consecință relaționează activ, iar ăsta nu-i deloc un lucru mic în publicitate:

A, și mi se pare corect să spun că mi s-a părut de la bun început o idee bună că au ales să ruleze și un spot care să exemplice conceptul – cel cu dimineața de Duminică:

Totuși, site-ul micileplaceri.ro (care până la urmă e și nucleul campaniei, că doar acolo ar trebui împărtășite micile plăceri), are un imens defect – fontul! Și asta v-o spune un om care a fost acuzat din când în când că îndrăgește un pic prea mult fonturile din categoria ”handwritten”. Înțeleg că-i firesc să întruchipezi conform un concept ”warm & fuzzy”, dar fonturile greu de citit cred că intră lejer în top 5 ”așa nu!” al ABC-ului de usability la un site.

Advertisements

One thought on “Reclama Poiana – Descoperă micile plăceri

  1. Pingback: Reclama Orange – Dansează ca Millidge și Doig | Publicitate românească

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s