Agențiile imobiliare din România – o problemă de branding – Partea a IV-a

Am recunoscut deja – avem probleme cu agenții, avem probleme cu înțelegerea serviciilor și n-ajută deloc faptul că dubla reprezentare pare să însemne că, până la urmă, brokerul imobiliar ține-n primul rând cu el. Toate se leagă între ele, așa că mi-e greu să spun exact ce dă naștere următoarelor probleme de pe listă – contractul și comisionul.

Teoretic, dacă am reuși să stabilim clar că agentul prestează un serviciu, e normal să existe și un contract care să stabilească precis condițiile în care se prestează acel serviciu și, tot teoretic, contractul cu pricina ar trebui să protejeze ambele părți – pe de o parte tu, clientul, să nu poți să sari agentul/agenția, dar nici să vină el/ea/ei la final și să-ți ceară zece mii de euro pentru o tranzacție cu o garsonieră confort doi în Rahova. Practic, marea majoritate a potențialilor cumpărători se feresc asemeni necuratului de tămâie de semnat contracte și, probabil pentru că nu respectă nici omul și nici nu văd valoarea serviciului, mulți fac asta în ideea de a-și atinge scopul fără să trebuiască să plătească. Mă rog, mai sunt și panicoșii care au senzația că cine știe ce ar putea să se întâmple cu semnătura aia. Și nu pot să nu-mi amintesc de proprietarii care nu voiau să-mi semneze nici fișa de evaluare (adică o amărâtă de hârtie pe care puneam bife la gresie, faianță și parchet, plus observații obiective despre proprietate), cu mențiunea ”lasă dom’le că știu eu ce faceți cu semnăturile alea; puteți să-mi luați și casa!”. E clar că oamenii ăștia resping din start ideea și nici nu se obosesc să citească, deci să descopere ce-și asumă, iar în cazul contractelor nu e nimic mai mult decât că trebuie să plătească un comision dacă propretatea se vinde/cumpără grație agentului. În rest, nu-i problemă, apăsăm orbește pe ”Accept” la orice instalăm pe PC sau accesăm pe nu știu unde.

Și uite-așa am ajuns și la problema cu adevărat spinoasă – comisionul. Chiar și dacă ar fi 50 de lei, sigur s-ar găsi destui cărora din principiu să le pară mult pentru ce se întâmplă de banii ăia și nu contest că nu sunt și agenți care chiar lasă această senzație. Dar nu cred că ar fi atâtea discuții dacă n-am vorbi despre sute (sau poate mii) de euro, bani pe care, e drept, mulți nu prea îi au (deși, între noi fie vorba, de regulă proprietarii, adică cei care, teoretic, rămân cu bani după tranzacție, negociază comisionul MULT mai mult decât o fac cumpărătorii).

Oricum, sper că ați mai înțeles din părțile anterioare că activitatea brokerului imobiliar e un pic mai complexă decât (poate) aveați senzația, însă cred că există posibilitatea să vă întrebați în continuare de ce e comisionul atât de mare. În primul rând, vorbim despre o activitate comercială, deci e perfect logic să se caute profitul. Cât de mare e normal să fie profitul ăsta? Desigur, depinde de la caz la caz. În afacerile cu statul pare să fie uriaș🙂 . Dar revenind la imobiliare, mi se pare important să fac și niște precizări referitoare la cheltuieli, pentru că acel comision pe care îl plătiți sigur nu e profit pur. Costă softul care adună anunțurile, costă chiria (iar agențiile de Doamne-ajută caută spații comerciale la stradă și nu apartamente obscure, ceea ce înseamnă adesea binișor peste o mie de euro), costă utilitățile (semnificativ mai mult pentru agenții comerciali decât pentru persoane fizice), costă abonamentele la imobiliare.ro, imopedia și restul site-urilor unde se promovează anunțurile (iar dacă vrei să fii sigur că-ți vede suficient de multă anunțurile, vei plăti unele sponsorizate și la final de lună asta înseamnă măcar încă 500 de euro), te costă benzina, te costă niște angajați (chiar și considerând că, în realitate, mulți brokeri lucrează la negru, tot ai măcar vreo Nuțișoară la secretariat și o brumă de profituri declarate la stat, abundent taxate și impozitate), te costă multișor serviciile de telefonie (de regulă fixă și mobilă), te costă Internetul, te costă fel de fel de echipamente (laptopuri, camere foto, consumabile la imprimante etc.), te costă reparațiile la mașini etc. Chiar sunt multișoare cheltuieli, x% din comision e firesc să meargă și la agenți și oricum există posibilitatea să nu se facă nici pe departe atât de multe tranzacții pe cât credeți (de exemplu, moare totul timp de vreo lună înainte și după Sărbătorile de iarnă, perioada concediilor de vară e fără puls și ea și mai sunt vremuri negre în an când chiar se întâmplă ca într-o agenție să nu se încheie nicio tranzacție timp de vreo lună). În plus, considerând că singurii bani care intră în agenții sunt din tranzacțiile finalizate, e clar că ce se încasează ar trebui să acopere și munca ”în gol”, adică toată alergătura din tranzacțiile care nu se concretizează, treaba aia multă și brută de evaluare la n apartamente cu care nu se mai întâmplă nimic apoi, munca de la toate vizionările care nu se termină la notar etc.

Și dacă e să spuneți, sec, că nu vă interesează lucrurile astea, am să pun problema altfel. Proprietarul plătește faptul că i se promovează apartamentul și i se aduc clienți, iar cumpărătorul plătește pentru că s-a tot investit pur și simplu ca să ajungă să găsească oferta potrivită la el. Bonus, rămân valabile toate lucrurile pe care le-am menționat în partea a doua a ”foiletonului” despre ce înseamnă, mai în detaliu, munca agentului.

One thought on “Agențiile imobiliare din România – o problemă de branding – Partea a IV-a

  1. Pingback: Agențiile imobiliare din România – o problemă de branding – Partea a V-a | Publicitate românească

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s