Reclama Barrier – Ferestre care-ți protejează căminul

Eu am mari rezerve față de clișeul ăsta cu ”calitatea germană” (da, cacofonie intenționată), dar e clar că e o idee care s-a împământenit printre noi atât de mult încât, dacă ai produs nemțesc, de ce n-ai bate monedă pe asta? De fapt, pe nișa termopanelor pare să funcționeze atât de bine ideea calității germane încât am auzit că au mare succes inclusiv termopanele second hand aduse de acolo (fenomen pe care nu-l înțeleg pe deplin, pentru că e un produs cu dimensiuni foarte fixe, dar îmi închipui că mai cârpesc oamenii acasă pe lângă ce-au cumpărat aproximativ potrivit). Iar acum, că mi-am amintit de asta, parcă mă-ntreb dacă nu cumva au apărut campaniile astea tocmai din cauza succesului segmentului SH…

Mă gândesc în primul rând la campania cu Dr. Fenster, campanie destul de agresivă și, zău, VEKA mi se pare un nume greu și cu vechime pe nișa asta. Apoi, Barrier, despre care pot spune în cel mai bun caz că mi-e vag cunoscut logo-ul de vreun an, poate doi, nu pare nici el să fie nou pe piață (din site-ul lor înțeleg că există de vreo 15 ani), dar dacă abia acum simte nevoia să se promoveze la TV, înseamnă că ceva se întâmplă…

Oricum, spotul în sine e destul de simpatic și-mi place că vizualul, cu metafora de barieră (care apare și în slogan), ar putea să te ajute să reții numele mărcii. Inclusiv reclama în sine e memorabilă, ceea ce e oricând un lucru bun în lumea asta (eu mi-am amintit astăzi să o mai caut o dată, deși o văzusem prima dată în urmă cu mai bine de o lună). Iar dacă e să am o rezervă, e mai degrabă legată de un aspecte de finețe – partea cu ”teste germane”. Simt că au vrut neapărat să includă asta și, fiind teste cu umor, în niciun caz n-aș asocia asta cu prototipul german, care-i mai degrabă riguros într-un fel cât se poate de serios, aproape rigid.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s