Reclame Vodafone – Cartela Cartelelor

Tura asta parcă le-a cam secat inspirația și, după mine, singurul lucru notabil din seria asta de spoturi e serviciul în sine. Chiar e o idee interesantă să fii ”recompensat” cu trafic de internet pentru cât vorbești. Bine, sigur n-au făcut asta din bunătatea inimiii lor. De fapt, dacă mă gândesc bine, cred că eu vorbesc cel mult 45 de minute/lună la telefon, dar folosesc mai mult de 1 Gb trafic și observ la mulți că aleg să comunice din ce în ce mai mult în scris, prin rețelele sociale sau aplicații gen WhatsApp sau Telegram. Deci s-ar putea să caute să-și ridice un serviciu în scădere, folosindu-se de o relație cu unul în plină creștere.

În fine, revenind la spoturi, e ciudat că reclama, care ar trebui să ambaleze frumos produsul, e mai puțin interesantă decât serviciul în sine… Sau poate că așa mi se pare doar mie, iar publicul-țintă (aparent un pic mai tânăr ca mine) rezonează cu situațiile (deși, chiar și așa, fata cu selfie-ul vorbește tare monoton, iar băiețașul cu mustăcioara hipsterească s-ar putea să fie greu de plăcut de prea multă lume). În rest, nici nu-s convinsă că transmit chiar cele mai sănătoase mesaje și mă sâcâie că toți au ceva de demonstrat altora, dar poate că așa-i și realitatea ”din teren”:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s