Reclama HELL – Haka

În facultate am avut un coleg care jucase rugby și de la el am aflat prima dată despre haka. Și trebuie să admit că, încă de la prima vizionare a coregrafiei dansului de luptă, mi s-a părut că demonstrația asta de forță (devenită în timp un trademark al echipei Noii Zeelande) trebuie să fie impresionantă văzută live chiar și dacă n-ai niciun fel de tresărire vizavi de meciul ulterior.

De exemplu:

Ei bine, spotul despre care vorbim probabil se vrea o reinterpretare cu umor (și nu neapărat nereușită), dar am oarece rezerve că majoritatea ”receptorilor” prind referința, mai ales într-o țară în care fotbalul e sportul-rege, iar de Stejarii noștri (chiar buni de altfel) n-a auzit toată lumea:

Advertisements

7 thoughts on “Reclama HELL – Haka

  1. Printre cele mai proaste reclame văzute în ultimul timp. Înafara faptului că dansul Haka este dezbrăcat și de sacralitatea nației Maori și de spectacolul celor de la All Blacks, devizele sunt complet inepte. E preferata mia, o biau toată.

    • Mihai, mă aștept să nu fie umor pe placul oricui (puțin umor reușeteș asta de altfel), dar eu am apreciat abordarea inedită. Cât despre devize, uite, aici s-ar putea să-ți dau dreptate. Nici măcar n-am fost vreodată atentă la cuvinte și drept dovadă nici nu m-am agitat excesiv să găsesc varianta în română a reclamei.

      • Nu e vorba atat de adaptarea inepta a unei reclame care nu prea se potriveste tiparului nostru cultura. E vorba si de CUM e adaptata. Indivizii care au facut vocalul au un accent si mod de pronuntie EXCESIV maghiarizat.: HILAR de maghiarizat as zice. Ca de altfel si unele voci care dubleaza desenele animate romanesti. Exemplul de mai sus e ilustrativ. E bautura mia, O biau, o biau… Ce prostie…

    • “mia”, “biau”, “europian”, etc. sunt cuvinte romanesti rostite in dialect ardelenesc! Nu e nimic maghiarizat! N-au maghiari nici o legatura cu asta! Reclama suna ca dracu, dar nu din cauza ungurilor!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s