Reclama Vodafone – Șoferul de tir

Știu că e absolut ridicol ca un om care-și asumă să scrie cu regularitate pe un blog despre publicitate să nu deschidă TV-ul cu săptămânile, dar uneori am noroc și efectiv vin peste mine reclamele în timp ce navighez liniștită prin online. Și exact așa am aflat despre un nou spot controversat marca Vodafone… De unde controversa? Păi, sinceră să fiu, cam peste tot unde am citit până acum despre Adrian Oprea, șoferul, era într-un context de tipul ”chiar și cu Ghiță era mai bine”. Însă nu m-aș pripi să spun că nu e o reclamă apreciată, pentru că reacțiile cu pricina le-am surprins în medii mai apropiate de interesele mele și, știți cum e, ne înconjurăm cu oameni destul de asemănători și tindem să presupunem că toată lumea gândește la fel. Doar că eu evit să fac presupuneri de genul ăsta și chiar mi-ar dăuna când vine vorba despre reclame. La urma urmei nici Ghiță nu mi-a plăcut grozav, dar a fost categoric un personaj extrem de popular (cel puțin până s-au apucat să ”mulgă” excesiv povestea). Iar șoferul de tir s-ar putea să fie o figură cu care vor rezona foarte ușor o mulțime de oameni din țară, de la șoferi profesioniști la fete ușor de impresionat… Și nici ideea nu e rea, ba chiar și unele mostre de declarații sunt destul de creative (cu bonus pentru asocierile cu care omul simplu rezonează foarte ușor). De fapt, singurul lucru care ar putea cu adevărat să-mi displacă (din punctul de vedere al execuției) este că n-au căutat un protagonist cu dicție un pic mai clară:

9 thoughts on “Reclama Vodafone – Șoferul de tir

  1. :)) pai de ce nutresti la perfectiune
    spre deosebire de imaginea generala a unui sofer de tir, tipul asta chiar e prietenos😛

    • Păi eu m-am gândit că, din toate trăsăturile pe care le-ar putea avea un șofer de tir, printre puținele relevante pentru un spot TV ar fi dicția. Altfel, dacă nu înțeleg ce zice sau spune cam enervant ce spune, nu prea ajunge mesajul la mine (cum trebuie), nu?😀

      • Cred ca depinde de accent :))) stii cum e, daca nu iti suna cunoscut, nu intelegi din prima.. eu l-a auzit clar :))) cred ca fac parte din public :))

      • Măi, să mă scuze Adrian, dar mie mi se pare că vorbește de parcă ar avea pietre în gură. Și nu cred că intră la categoria valențe de accent🙂 . Mă rog, nu pot să spun că nu înțeleg ce zice, dar dacă e să fiu brutal de sinceră, mă cam irită puțin cum o zice😀

      • ;)) ma bucur ca esti obiectiva, bravo, analizand in detaliu, te irita un pic dictia :))

      • tonys, eu n-am spus nimic🙂 . De fapt, cunosc fix 3 șoferi de tir și nici pe ei destul de bine. Și, culmea, sunt foarte diferiți între ei. Dar să știi că toți au dicție mai bună decât domnul din reclamă😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s