Danone – Ambalaj – Gama ”Tradiții din România”

Eram ieri în Mega Image și mi-a sărit în ochi un borcănel de iaurt. Se distingea clar de toate celelalte, pentru că semăna cu o străchinuță de lut cu modele tradiționale – de altfel o idee foarte inspirată pentru ce scria pe etichetă – ”Tradiții din România”:

Și am considerat că merită din plin să apară aici, căci spoturile TV sau panotajul stradal sunt doar rotițe dintr-un angrenaj mult mai complex, iar ambalajul în sine poate și el să contribuie din plin la succesul/eșecul unui produs.

E drept că primul meu gând a fost la Napolact, pentru că aceasta era marca de lactate pe care o asociam cel mai puternic cu ideea de tradiție. Apoi, al doilea gând a fost la gama ”Gusturi românești” că, deh, eram la Mega Image. Însă la o cercetare mai atentă am descoperit că era vorba despre Danone și nu pot să nu remarc că au evitat să-și puna ostentativ sigla familiară pe produs și intuiesc de ce. Dacă mai citiți pe ici, pe colo păreri, nu e greu să vă dați seama că lactatele Danone au oarece probleme cu reputația; nu știu dacă li se trage de la aflatoxina de anul trecut sau de la altceva, dar și printre cunoscuții mei am observat că există oarece rețineri vizavi de această marcă…

Oricum, mai presus de preferințe și percepții, designerii responsabili pentru ambalajele acestea au de la mine notă maximă!😀

PS: Nu pot să înțeleg cum se poate ca produsele să fi apărut deja în magazine, dar să nu se fi actualizat și site-ul. Lumea s-a obișnuit să caute informații online și, șoc, platforma proprie este chiar locul în care ai cel mai mare control la cum îți expui marfa și informațiile, ba e și cel mai puțin costisitor loc în care să te prezinți.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s