Reclama Activia cu Mihaela Rădulescu

Cred că vă amintiți că multă vreme a fost Emilia Popescu ”ambasadoarea” Activia și pun pariu că femeile din grupul țintă rezonau de minune cu ea, pentru simplul fapt că le semăna. Actrița este o femeie frumoasă și arată foarte, foarte bine, dar considerând vârsta, e perfect normal să aibă și niște particularități fizice de un anumit fel.

Ei bine, Mihaela Rădulescu apare acum într-o campanie care-și invită consumatoarele la schimbare și mi se pare foarte potrivită, pentru că modelul ei nu e chiar unul cu care să rezonezi natural, ci unul mai degrabă aspirațional. Anul acesta împlinește 45 de ani și, să fim serioși, nu-i arată! Și cred că ceea ce apreciez cel mai mult la campania asta e faptul că nu ți se induce ideea că dacă te apuci de mâncat Activia ai să ajungi și tu să arăți ca Mihaela Rădulescu, ci te invită la schimbare. Adică mi se pare o perspectivă destul de onestă, pentru că-ți atrage atenția că e musai să ai grijă la alimentație, îți amintește că-ți trebuie mișcare, te instigă la rigoare și chiar îți dă indicii clare că atitudinea pozitivă contează:

Desigur, au și ales un moment foarte bun pentru o campanie de acest tip, pentru că la început de an cu toții avem planuri mari (și sunt destul de sigură că pentru majoritatea femeilor planurile astea au mare legătură cu fizicul). Și cine știe? Poate dacă-ți amintește cineva constant din televizor de lucrurile astea, poate că ți-e mai ușor (iar dacă-ți iese n-ai cum să nu iubești etern Activia 🙂 ):

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s