Black Friday

Înainte să ajung la Black Friday, insist să menționez două știri care au apărut în presă în ultimele zile. Prima e de săptămâna trecută și povestește cum ”sute de oameni s-au îmbulzit la deschiderea unui magazin, pentru promoții la polizoare și perne”, iar un citat emis de unul dintre bărbații care stăteau la coadă de la ora 5 mi se pare pur și simplu ”WOW!” – ”nu știu pe ce am pus mâna, important e că e la promoție”. A doua știre, un pic mai recentă, povestește cum două mămăi s-au îmbrâncit cu ocazia unor promoții și așa de bine s-au ciufulit, încât au ajuns la UPU cu oarece contuzii toracice; nimic grav (fizic), dar tot ”WOW!”. Faceți abstracție că ambele știri se referă la oferte din magazine Lidl, pentru că asta chiar nu e relevant pentru poveste. Și, deși s-ar putea să sune ciudat pentru unii dintre voi, v-aș ruga să faceți abstracție și de faptul că lucrurile astea s-au petrecut în România. Adică, na, avem un istoric cu statul la cozi, o ducem rău și căutăm mereu chilipiruri, dar vă invit să citiți aici un top al crimelor și al rănilor serioase din SUA cu ocazia Black Friday…

Și dacă tot am ajuns iar la magicul Black Friday, hai să vorbim și despre el. Nu i-aș spune chiar sărbătoare, dar e un eveniment împrumutat de la patria mamă a consumerismului. L-am preluat de relativ puțin timp și încă e într-o formă destul de timidă dacă mă întrebați pe mine (cel puțin raportat la nivelul de reduceri și magazine participante din State), dar e clar că e în creștere, iar succesul ultimelor ediții (așa cârâit cum a fost el, cu site-uri picate din primele minute și stocuri epuizate instant) probabil că va antrena din ce în ce mai multe resurse în viitor.

Teoretic, mie mi se pare o chestie bună, dacă într-adevăr ai nevoie de ceva. De exemplu, anul trecut aveam mare nevoie să-mi schimb laptopul, s-a potrivit să am o infuzie de capital fix înainte de Black Friday și așa mi-am cumpărat cu aproximativ 2000 RON un laptop care se vindea în mod normal cu aproape 3000 RON. Singurul inconvenient a fost că m-am trezit pe la 3, iar site-ul emag s-a deschis undeva pe la 5. Puteau să anunțe, dar hai să spunem că încă suntem în perioada incipientă și învățăm treptat din greșelile edițiilor anterioare. În plus, și anul trecut și anul ăsta au fost cam singurii cărora nu le-a picat site-ul, deci încă o bilă albă pentru ei. Însă recunosc cu mâna pe inimă că nu m-aș fi dus fizic în toiul nopții pe nu știu unde să stau la coadă pentru chestia asta, nici în condițiile în care era o nevoie autentică și nici în condițiile reducerii destul de substanțiale. Dar poate-s eu comodă😀

Tot teoretic, povestea asta cu Black Friday e bună și pentru comercianți, pentru că au ocazia să scape de ce zace de nu știu cât timp prin depozite, categoric își cresc mult încasările și, mai ales pentru jucătorii mai mici, e o bună oportunitate să mai audă lumea de ei (poveste similară cu cea a voucher-elor).

Practic, implementarea e cu oarece bube. Prima de pe listă cred că e slaba pregătire a comercianților. Sunt deja măcar 2 ani de când au intrat unii în hora Black Friday, deci nu au doar cifre pentru trafic estimat, ci și cifre reale din experiențe trecute și nici măcar așa nu iau măsuri suficiente pentru a-și menține platformele operaționale. Apoi, stocurile sunt foarte discutabil aprovizionate, iar reducerile… Ei bine, nu prea ne apropiem de cele de 70-90% de peste Ocean și unele produse chiar nu sunt reduse deloc sau eventual au fost scumpite în săptămânile trecute în caz că verifica din timp variația cineva mai precaut. Însă știți vorba aia românească dureros de adevărată – ”nu-i prost ăla care cere, prost e ăla care dă”. Așa că, până la urmă, decizia de cumpărare o ia fiecare pentru el și e treaba fiecăruia să cerceteze un pic piața dacă într-adevăr îi trebuie ceva. Iar dacă nu-i trebuie nimic și cumpără impulsiv doar pentru că ”e la ofertă”, mna, tot cam treaba lui e🙂. Dar ăsta e un alt aspect cam negricios al lui Black Friday – scoate la iveală din unii o latură mai… Pfff, cum să-i zic frumos?😀 Latura aia pe care ne chinuim să o ascudem sub masca social acceptată? Și iar apar discuțiile despre consumerism, despre fericire cumpărată, despre exces, despre nevoi autentice sau cultivate etc. În fine, aici clar e o discuție deschisă și foarte subiectivă🙂

PS: Merită punctat că emag (care investește serios în evenimentul ăsta și care pare să fie cel mai pregătit jucător) a făcut anul ăsta 2 chestii interesante. Prima ar fi că și-a pus Black Friday-ul pe 22 noiembrie și nu pe 29 (bine, știu că n-a fost singurul magazin, dar am senzația că cei de la emag au inițiat trend-ul). Și celălalt aspect notabil e că au inclus în ofertă și mașini, iar la ora asta la care vă scriu, nu doar că s-a epuizat stocul de Loganuri, dar și de cel de Mercedes Clasa E (cu faruri full LED)…

PPS: Dacă vă deranjează ”sărbătoarea asta de împrumut” sau dacă n-ați mai prins ce vă doreați, na, să vă mai descrețiți frunțile. E cu un pic de reclamă la final, dar e simpatic :):

5 thoughts on “Black Friday

  1. Implementarea e cu bube, fiindca n-au niciun interes, romanul fiind oricum ahtiat dupa promotii. Suntem prea primitivi din punctul asta de vedere si probabil ca gandirea e “daca tot am stat pana la ora asta/daca tot am venit cu noaptea-n cap la magazin, hai sa iau ceva, chit ca nu e exact ce voiam”. Seamana cu oferta din turismul romanesc. Turistii se plang, dar imbunatatiri, ioc, fiindca, really, de ce sa-ti bati capul daca romanul oricum inunda litoralul, chit ca e jeg si naspa ? (Sunt mici exceptii, dar altfel, afirmatia e valabila).
    E primul an in care s-a nimerit sa vreau ceva si m-am lamurit cum e cu BF. La anul voi dormi linistit, fiindca sansele sa fie acea unica megareducere la produsul pe care-l vreau sunt mici, mai mici poate decat de a castiga la loto :)) (exagerez). In rest, numai reduceri ordinare, de 10-15%.
    Apropo de compartie, dupa cum zicea un prieten: Aici e caterinca fiindca se consuma doar nervii, nu e consumerism adevarat, ca in America.
    PS: Evomag au anuntat primii mutarea pe 22, probabil voiau sa scape de concurenta emag (deh, showroom nou, de 100.000 de euro), viata e grea.

    • Nu-s de acord că doar românii sunt ahtiați după promoții. La urma urmei nu noi am inventat sistemul ”ofertelor”, ori pe cel al lui ”,99”. E o tendință umană, nu românească. În cel mai bun caz pot să fiu de acord că se accentuează la categoriile care o duc rău, dar aici deja ai și un motiv real, oarecum logic pentru goana după ”mai ieftin”. Apoi, cu lipsa de interes să știi că iar nu-s de acord; dacă lucrurile ar merge bine, ar vinde mai mult. La privat nu merge chiar cu ”ziua trece, leafa merge”, iar pentru evenimentul ăsta chiar se investesc resurse (timp, logistică și mulți bani!).
      PS: Eu știam de emag din auzite, dar înainte să scriu aici am verificat sumar și tot peste informația asta am dat (de exemplu http://www.clubulfoto.com/black-friday-2013-romania-magazine-participante/)

  2. Nu e vorba ca suntem doar noi ahtiati dupa promotii, dar noi punem botul la orice. Prea multi, prea ca la tara. Si in alte tari e imbulzeala la orice deschidere de magazin, dar cred ca mai dau si altceva, pe langa tigai si bormasini. De asta ziceam: aia macar au decenta sa faca oferte/reduceri pe masura. La noi e “da-le ma o ciunga moca, asa, de deschidere, sa nu se supere”. Altfel, da, sa fie reduceri, ca ma bag si eu😀
    Ziceam de lipsa de interes pentru reduceri adevarate. Ar putea sa faca reduceri la chestii vechi pana la un profit minim, ei insa prefera sa faca magarii. Fie reduc prea putin, pentru a castiga cat mai mult, fie maresc preturile cu vreo luna inainte, ca sa aplica apoi o reducere “substantiala”. Eu zic ca se vede manipularea de la o posta cand anunti reduceri de pana la 99%, iar chestia aia e o husa de telefon, redusa de la 69 RON la 1 RON. De asta zic, chestie de civilizatie, la noi inca sunt romanisme, nici n-ar trebui sa-i lase sa trambiteze BF, ca n-are treaba cu the real deal.
    Anunt evomag pe 11 noiembrie (http://www.zoso.ro/f64-evomag/), anunt emag pe 14 noiembrie (http://www.zoso.ro/emag-blackfriday22/).😀

  3. Pingback: Black Friday românesc | Publicitate românească

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s