Reclamele din timpul meciului România – Grecia

Probabil că sunt masochistă, dar insist să mă uit la meciurile Naționalei de fotbal. Și aseară așa de bine am jucat în returul cu grecii încât mi-au rămas din meci numai amintiri publicitare:

Mercador – se înălța periodic din chenarul cu scorul și-mi ocupa jumătate din ecranul TV. Și, culmea, măcar de 2 ori s-a întâmplat asta în acțiuni destul de ”fierbinți” și-am mârâit zdravăn că nu vedeam nimic;

Nivea Men After Shave Balsam – noroc mare că am recunoscut produsul, pentru că altfel sloganul ”nu trebuie să te usture ca să fii bărbat” m-ar fi dus cu gândul la o campanie de educație sexuală și în niciun caz la bărbierit;

BSG – se lăudau că de 20 de ani dau ”cel mai rapid credit din România”. Eu n-am auzit de ei, iar faptul că lumea nu știe de ei după ce activează pe piață de 20 de ani e destul de nasol. Dar hai, poate că nu știu eu, pentru că n-am contractat credite 🙂

Sensiblu – care insistă cu sloganul ăla care mie mi se pare nefericit – ”o farmacie pentru fiecare”;

Orange – care chiar întrerupea transmisia (enervant!) pentru mini-spotul la nu știu ce serviciu prin SMS cu alerte la goluri;

Unix – ulei de motor – din nou unii despre care n-am auzit și, dacă mă întrebați pe mine, e destul de mare investiția în publicitate ”pop-up” în timpul unui meci al Naționalei, așa că par să-și facă loc agresiv pe piață (și inspirat în momentul meciului, pentru că mai degrabă bărbații s-ar uita la meci și mai degrabă bărbații ar ști care-i treaba cu uleiul :D);

– iar de pe panourile de pe teren mi-au sărit în ochi 2 firme despre care credeam că-s relativ mici, dar dacă-și pemit să-și facă reclamă așa, probabil că o duc mai bine decât îmi dau eu seama: Auto Soft și Școala de șoferi Teo. Știu că ambele au mai multe sucursale în București și ambele au rulaj serios (mai ales Auto Soft în perioada asta), dar eu trăiesc cu impresia că specia asta de promovare trebuie să fie destul de costisitoare. De asemenea, am văzut pe parcursul meciului și mult Allview (inclusiv Viper) și nu pot să nu remarc că sunt din ce în ce mai agresivi (spoturi, panotaj stradal, apariții în reviste etc.).

Advertisements

2 thoughts on “Reclamele din timpul meciului România – Grecia

  1. Da, incredibil, si eu am observat ca au inceput sa se nesimteasca la transmisiunile sportive. Aia cu redusul transmisiei e cat de cat acceptabila, dar nu atat de des. Cat despre INTRERUPT, ma, nene, chiar asa foame va e ???

    • Sincer, nu prea m-au deranjat reclamele care făceau ”ecranul” mai mic. Până la urmă, ani de zile m-am uitat la un TV cu ecran de 13” și abia de vreo 2 ani am trecut la diagonală de peste 1m :D. Dar Mercadorul și întreruperile… Hrrr 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s