Produse promovate de vedete

Alegerea unei vedete penru promovarea unui produs poate fi o idee foarte bună câtă vreme alegi înțelept. Fie că e un produs nou lansat sau nu, asocierea cu X îi fură un pic din capitalul de imagine, iar pe tine, consumatorul, te poate face să te gândești fie că ”uite, dacă e suficient de bun pentru X, de ce să nu fie bun și pentru mine?” sau îți poate da de înțeles că o parte din succesul lui X s-ar putea datora folosirii produsului etc. Depinde cum e construit mesajul, dar cert e că tu trebuie să percepi pozitiv asocierea și să-ți inspire încredere. Și fix în asocierea asta pozitivă stă dificultatea alegerii, pentru că vedeta X trebuie găsită în așa fel încât să se potrivească natural cu produsul; altfel, orice discordanță va duce la un eșec în ceea ce privește câștigarea încrederii consumatorului.

Firește, cu cât e vorba de mărci mai mari, cu atât e vorba de sume mai mari, de clauze mai stricte în contracte și de subtilități din ce în ce mai fine (de pildă, se zvonește că Mila Kunis a fost concediată de Casa Dior pentru că se cam îngrășase și pentru că avusese câteva apariții informale nu foarte elegante).

Însă la scară mai mică s-ar părea că și rigoarea e mai între paranteze. De exemplu, mi-a sărit în ochi într-o zi că Nicoleta Luciu recomanda pe Facebook o gamă de produse pentru epilare. În fine, ăsta e doar unul dintre produsele unei firme despre care mai amintește din când în când și nu e absolut nimic în neregulă cu asta. În plus, mie chiar îmi place Nicoleta Luciu, așa că vă rog să nu credeți că e invidie feminină sau ceva de genul ăsta. Doar că mi s-a părut nepotrivită asocierea. De ce? Păi despre Nicoleta Luciu s-au făcut o mulțime de inventare detaliate vizavi de fel de fel de proceduri cosmetice pe care și le-a făcut. Și pe lista asta figura și epilarea definitivă. Așa că mi-e dificil să accept o recomandare de la cineva care sigur nu mai folosește în mod curent produsul cu pricina. Una e să mă gândesc că (poate) Andreea Bănică nu bea Aquatique și alta e certitudinea că Nicoleta Luciu nu mai are nevoie de benzi cu ceară🙂

One thought on “Produse promovate de vedete

  1. Pingback: AVON și Antonia | Publicitate românească

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s